sâmbătă, 23 iulie 2011

Rapid – Dinamo Moscova 0-1, la Uttendorf

Rapid a pierdut azi cel de-al doilea joc al acestei perioade de pregătire (din totalul de 6), și tot în fața unei echipe din spațiul fost sovietic (primul, 1-2 cu Karpatî Lvov, pe 23 iunie). De data aceasta, adversara s-a numit Dinamo Moscova (echipa fostului mare portar al URSS, Lev Iașin), locul 3 la zi în campionatul rus, care a câștigat cu 1-0 (0-0), prin golul marcat de Soloviev, în min. 61.

Rușii, cu românul Adrian Ropotan în primul „11”, au marcat la singurul lor șut pe spațiul porții (Coman a respins, în primă instanță, reluarea, din 16 m, a lui Kokorin, fiind învins apoi, din colțul careului mic, de Soloviev), partida fiind, de altfel, extrem de săracă în faze de poartă. Și Rapid a avut o mare ratare, „covrigul” lui Deac ocolind de puțin ținta (min. 53), așa că, în mod normal, un rezultat mai corect era unul de egalitate. S-a văzut totuși, în evoluția rapidiștilor, acumularea unei oboseli, în primul rând de ordin psihic, după pregătirea intensă din ultimele aproape patru săptămâni.

Partida disputată la Uttendorf a fost urmărită de mai multe „fețe cunoscute” pentru rapidiști. A fost prezent, în primul rând, noul selecționer, Victor Pițurcă, alături de mai toți colaboratorii săi. N-a lipsit nici Dan Petrescu, însoțit de românii din stafful său de la Kuban Krasnodar, iar Jorge Costa, antrenorul CFR-ului din Cluj (echipă care a jucat pe același teren, imediat după giuleșteni), a sosit înaintea elevilor săi, pentru a urmări tot meciul. Următoarea partidă de verificare a „alb-vișiniilor” lui Răzvan Lucescu are loc pe 14 iulie, de la ora 19:30, la Bischofshofen, contra scoțienilor de Dunfermline.

Rapid: Coman/cpt (67 Straton) – Crețu, Burcă (46 M. Antonio), Oros, Bozovic (68 Ezequias) – I. Apostol (80 Ioniță), Alexa (68 N. Grigore), Herea (46 Grigorie) – Roman, Cassio (60 Pancu), Deac (60 Sburlea). Antrenor Răzvan Lucescu

Dinamo Moscova: Gabulov (74 Puzin) – Rotenberg, Kolodin/cpt., Epureanu, Kisenkov (80 Sobolev) - Yusupov, Ropotan (46 Soloviev) – Komisov (46 Wilkshire), Misimovic (69 Sapeta), Karyaka – Smolov (53 Kokonin). Antrenor Sergey Silkin

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu