sâmbătă, 25 iunie 2011

Răzvan redebutează după patru ani, în testul cu Karpatî Lvov

Mâine, Răzvan Lucescu va conduce, din nou, după exact patru ani, echipa giuleșteană, în primul joc de verificare pe care rapidiștii îl întreprind la Waidring, în Austria. Ultima apariție a ex-selecționerului pe banca tehnică a „alb-vișiniilor” s-a consumat cu ocazia finalei Cupei României ediția 2006-2007, disputată pe 26 mai 2007, la Timișoara, pe care a câștigat-o (2-0) în fața unei formații, cea locală, ce-i avea în componență și pe Alexa și Grigorie, actualii elevi ai lui Răzvan!

Partida de mâine, cu Karpatî Lvov (locul cinci în ultima ediție a campionatului ucrainean), programată de la ora 14:00 (15 în România) și transmisă în direct de Digi Sport, se va disputa la Zell Am See, la nicio oră diatanță de reședința giuleștenilor. Între timp, aceștia s-au antrenat intens, în apropiere, la St. Ulrich, cu câte două ședințe de pegătire zilnice, într-un peisaj în care culoarea predominantă este verdele. Lotul este și el aproape complet, doar Surdu, Alexa și Rui Duarte mai fiind așteptați, pe 24 iunie, la Waidring.,Problemele medicale, minore, de moment se numesc Pancu și Teixeira.

Celelalte două jocuri ale rapidiștilor vor avea loc tot la Zell Am See, pe 27 (ora 16:30) și 29 (15:00) iunie, adversarele numindu-se Maccabi Haifa și, respectiv, Austria Viena.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu