Pe vremuri, suporterii Rapidului aveau o vorbă: „Important e să batem Steaua și Dinamo, în rest, putem să și retrogradăm!”. Poate de aceea, cei aproape 4.000 de suporteri fideli, care au înfruntat ploaia și frigul, au scandat minute în șir „Ne-am făcut safteaua, am bătut pe Steaua!” și au trceut mai ușor peste egalul din Giulești cu FCM Tg. Mureș, 1-1 (1-0).
Chiar dacă vremurile s-au schimbat și nimeni nu mai acceptă (doar) momentele de bucurie de după victoriile cu inamicii de-o viață, fanii rapidiști nu și-au mai apostrofat totuși favoriții, la capătul unui meci pe care, altfel, elevii lui Marian Rada l-au dus aproape perfect preț de vreo o oră. Mingea a curs pe traseele firești, au fost și destule ocazii la poarta lui Balauru, iar rezultatul de 1-0, fixat de Grigore (la primul gol din acest sezon) în min. 35, părea chiar ușor nedrept comparativ cu realitatea din teren.
Se putea ajunge, așa cum era normal, la 2-0, după bara lovită de Božović (min. 57), dar, surprinzător și nu prea, de aici încolo „filmul s-a rupt”. Rapidiștii au acuzat oboseala ultimelor meciuri și au cedat teren, dând impresia că le convine să conserve rezultatul. Chiar și așa, oaspeții n-au amenințat decât în vreo două rânduri, cu adevărat periculos, poarta lui Coman, sporind speranțele tribunelor într-un al treilea 1-0 la rând. Olberdam a greșit însă la marginea careului, Fl. Dan i-a furat mingea și a intrat mult prea ușor în careu, șutând apoi puternic spre vinclu un balon deviat decisiv și de Glauber: 1-1!
Nemeritat față de cursul evenimentelor, echipa trâg-mureșeană a recidivat după recenta remiză albă de la Timișoara (să nu uităm nici de victoria din tur, la CFR Cluj) și i-a făcut viața grea Rapidului, care, cu trei puncte, ar fi rezolvat în mare parte ecuația locului de Europa League și se vede nevoit acum să tragă din greu în ultimele două jocuri de campionat, cu „U” Cluj (la Mediaș) și cu Brașovul, acasă.



0 comentarii:
Trimiteți un comentariu