sâmbătă, 7 mai 2011

Oficialii Stelei habar n-au de regulamente

Așa cum au mai procedat și în alte împrejurări, pentru că li s-a permis asta, oficialii Stelei își bat joc de regulamentele ce reglementează activitatea fotbalistică și, în cazul de față, anunță că refuză accesul suporterilor rapidiști la meciul din această seară. La fel de grav e faptul că își justifică decizia prin litere de regulament pe care nu le cunosc.

La concret, conducerea Stelei a anunțat că nu permite accesul suporterilor giuleșteni pentru că în regulament s-ar specifica faptul că au dreptul să acorde bilete în proporție de maximum 5% din capacitatea stadionului. Adică, într-o variantă originală, și... zero. Dincolo de lipsa crasă a fair-play-ului (în virtutea reciprocității deja tradiționale), se ignoră o dispoziție clară a Comitetului de Urgență a FRF. În Buletinul Oficial al FRF (nr. 5, din decembrie 2010 – februarie 2011) este publicată Decizia nr. 24 din data de 10.11.2010, conform căreia se „aprobă modificarea art. 59, 4, lit. g), din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, care va avea următorul conținut:

Clubul organizator este obligat ca, la solicitarea clubului vizitator, să aloce pentru suporterii acestuia un număr de bilete reprezentând cel puțin 5 % din capacitatea stadionului, într-un sector destinat exclusiv acestora, delimitat prin garduri și protejat de forțele de ordine...”.

Solicitarea a fost făcută de către Liga Suporterilor Rapidiști (conform unei alte directive, cluburilor li se interzice să se implice în organizarea deplasărilor suporterilor, dar Liga Suporterilor Rapidiști are personalitate juridică și a fost acceptată ca partener în astfel de ocazii), dar răspunsul a fost negativ. Nu mai rămâne decât ca Liga Profesionistă de Fotbal să aplice măsurile de rigoare, acestea prevăzând, în atare împrejurări, o suspendare de 1-4 etape a stadionului respectiv.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu