După ce Teodor Crăciunescu l-a trimis în tribună pe Marius Șumudică în finalul primei reprize, arbitrul vâlcean a mai dictat o eliminare, dar după finalul celor 90 (și ceva) de minute. După ultimul fluier, la mijlocul terenului câțiva jucători ai celor două s-au înfierbântat și deznodământul a fost arătarea a încă două cartonașe galbene, după cele șapte avertismente din timpul regulamentar de joc. Portarul rapidist Mircea Bornescu (care oricum ar fi stat pentru cumul de cartonașe) a văzut și un al doilea „galben”, care s-a transformat în roșu, ajungându-se astfel la situația (foarte rar întâlnită) ca, în două etape consecutive, celor doi goal-keeperi giuleșteni să le fie reținute legitimațiile de joc!
În consecință, lista absențelor rapidiste de la meciul cu CFR Cluj, de joi, 7 aprilie (ora 21:30), îi conține, în afara antrenorului și a portarului, și pe Vladimir Bozović și Nicolae Grigore, care au acumulat al șaptelea și, respectiv, al patrulea avertisment, în această ediție de campionat.
joi, 7 aprilie 2011
Patru absențe importante la Cluj
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



0 comentarii:
Trimiteți un comentariu