Partida Astra Ploiești - Rapid, contând pentru runda cu nr. 28 a Ligii I de fotbal, se va juca vineri, 22 aprilie, de la ora 20:00. Inițial, meciul fusese programat un ceas mai târziu (21:00), LPF revenind astăzi asupra orei de start. De asemenea, s-a modificat și programul meciurilor programate pentru sâmbătă, 23 aprilie, cele trei jocuri, Victoria Brănești - „U” Cluj, CFR Cluj - FC Vaslui și FC Timișoara - FCM Tg. Mureș, urmând să se dispute mai devreme decât fusese stabilit inițial, adică de la orele 12:00, 14:00 și, respectiv, 17:00.
După jocul de la Ploiești, Rapid va înfrunta în etapa a 29-a, pe propriul stadion, marți, 26 aprilie (ora 20:30), pe Sportul Studențesc.
Giuleștenii au ocazia, în cazul trecerii cu bine peste aceste două partide, să-și îmbunătățească recordul de invincibilitate din acest sezon. După 3-2 cu FC Timișoara, ei au egalat perforrmanța realizată în tur, între rundele 5 și 9, când, ca și acum, au înregistrat cinci meciuri consecutive fără înfrângere.




0 comentarii:
Trimiteți un comentariu