vineri, 26 noiembrie 2010

Bozovici spune că vrea să-şi încheie cariera în Giuleşti: "Nea George, ajută-mă!"

Supărat pe Dinu Gheorghe, Vladimir Bozovici (29 de ani), care mai are contract cu Rapid pînă în vară, îi cere patronului să-l cheme la negocieri

- Bozo, cînd semnezi noul angajament?
- Dumnezeu ştie! Eu stau şi aştept să vorbească cineva şi cu mine, dar de 10 zile nu mă caută nimeni. M-am plictisit de cîte ori am spus că vreau să rămîn aici. Încep să cred că nu mai sînt dorit în Giuleşti.

- De cine?
- Păi, de preşedintele Dinu Gheorghe! Eu cred că dînsul nu mă place, poate consideră că nu joc destul de bine, nu ştiu. Totuşi, cred că ar putea să vină la mine şi să-mi spună în faţă, să nu mai stau ca prostul, aşteptînd să-mi sune telefonul.

"Am fost tratat ca un jucător aflat în probe"

- Cînd ai vorbit ultima dată cu el despre prelungirea contractului?
- Înainte de partida cu Steaua, din campionat. L-am întrebat cînd discutăm şi noi. Ştiţi ce mi-a spus? Că vorbim după meci, să vadă cum joc. Sînt la Rapid din 2007, cred că lumea mă ştie deja. Nu vreau să par lipsit de modestie, însă eu consider că am avut evoluţii bune în România şi că mi-am demonstrat deja calităţile! OK, am mai avut şi cîte un meci în care n-am fost în cea mai bună formă, dar chiar să fiu tratat precum un fotbalist ce vine în probe, să fiu rugat să dau teste? Ce să mai dovedesc?!

- Cu George Copos ai discutat despre situaţia ta?
- Ultima oară am vorbit cu el acum vreo lună. Mi-a spus că sînt dorit în continuare, că sînt unul dintre cei mai buni jucători, că mă iubeşte şi că preşedintele se va ocupa de prelungirea contractului meu. Am aşteptat, dar nu s-a întîmplat asta. Acum o spun clar: doar cu domnul Copos mai discut despre contractul meu!

Nu exclude un transfer la rivale

- Ai şi alte oferte?
- Normal, mereu am avut, însă eu vreau să continuu aici! E extraordinar ce simt ca fotbalist al Rapidului. Că pierdem sau cîştigăm, fanii mă apreciază, mă opresc pe stradă. Uite că o spun şi pe asta: vreau să-mi închei cariera în Giuleşti! Totuşi, nu vreau să mă rog de nimeni să mă păstreze aici. Dacă nu mai sînt dorit de conducere, voi merge în altă parte, cînd mi se va termina contractul.

- La Dinamo sau la Steaua?
- Nu vreau să vorbesc acum despre asta. Cred că am fost destul de clar cînd am zis că vreau să rămîn în Giuleşti! Pînă la vară voi da totul pentru Rapid, apoi văd eu încotro o apuc.


"Şumudică e superbăiat! Încerc să fac întocmai ce-mi cere atunci cînd mă trimite pe teren. Nu am ce să-i reproşez! Am tot respectul pentru el!"

Vladimir Bozovici, fundaş Rapid

81 de meciuri jucate în Liga 1 Bergenbier a strîns Bozo pentru Rapid, reuşind să înscrie două goluri

140.000 de euro e salariul stagional al lui Bozovici la Rapid

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu