marți, 19 octombrie 2010

Spadacio a izbucnit în lacrimi după eurogolul marcat cu Astra

Juliano Spadacio (29 de ani) a avut şi vineri seară o evoluţie entuziasmantă. Coordonatorul de joc al alb-vişiniilor a închis tabela cu un şut senzaţional de la 25 de metri, direct în vinclul porţii lui Cătălin Grigore, fiind a 20-a reuşită a sa în tricoul vişiniu

A fost prima reuşită a lui Spada după aproape un an de zile, ultima oară cînd înscrisese fiind 29 noiembrie 2009, într-un meci cu Gaz Metan (4-1). Imediat după gol, brazilianul s-a prăbuşit la pămînt şi a izbucnit în lacrimi, fiind felicitat de toţi colegii săi. De asemenea, întreg stadionul i-a scandat numele şi l-a aplaudat.

Cînd brazilianul marchează, Rapid nu pierde!

Primul său meci în campionatul României l-a disputat chiar în etapa inaugurală a ediţiei 2008/2009, contra Gloriei Bistriţa, scor 3-0, partidă în care a “închis” tabela prin reuşita din minutul 43. Întîiul sezon în fotbalul nostru a fost unul de graţie, 33 prezenţe - 22 integralist. A înscris de 16 ori, cu un gol mai puţin decît golgheterii G. Bucur şi Fl. Costea.

Anul următor, rolul brazilianului s-a schimbat: din golgeter a devenit omul cu ultima pasă. Astfel, la finalul campionatului 2009/2010, datele statistice au relevat faptul că Spadacio a fost cel mai bun pasator din Liga 1, cu 10 pase decisive. Totodată, el a izbutit să puncteze de 3 ori, ajungînd astfel la 19 goluri în prima divizie.

Rapidistul şi-a păstrat nivelul evoluţiilor şi în cele 11 etape disputate din sezonul curent. A bifat prezenţe ca titular în toate cele 11 meciuri, 9 bifîndu-le ca integralist. A marcat un gol şi a pasat decisiv de 5 ori, Herea de două ori (etapele 1,5), Cesinha (etapa 1), Cassio (etapa 7) şi Frunză (etapa 9) fructificând mingile trimise de brazilian.

Date statistice:

Juliano Spadacio a contabilizat 77 de prezenţe în Liga 1, de 75 de ori a prins unsprezecele de start, iar de 59 ori a bifat toate minutele. Din cele 20 goluri marcate, 17 le-a reuşit după ce a lovit mingea cu piciorul stâng. De asemenea, de 9 ori a înscris din afara careului, de 12 ori în repriza a doua. A punctat de 6 ori din fază fixă, de 5 ori el lasându-i fără replică pe portari după ce executase lovituri libere.

Tot în contul brazilianului sunt trecute 4 duble (toate în ediţia 2008/2009),un total de 19 pase decisive în campionat, dar şi un cartonaş roşu (etapa 24, 2008/2009, Urziceni-Rapid).

Interesant este că niciodată “vişinii” nu au pierdut cînd mijlocaşul rapidist a marcat, giuleştenii realizând 14 victorii şi 2 remize.

"Spadacio a marcat un gol senzaţional. Mă bucur pentru el, avea nevoie să înscrie, l-am felicitat toţi în vestiar"
Carlos Cesinha, mijlocaş Rapid

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu