Preşedintele Rapidului, Dinu Gheorghe, a vorbit într-o conferinţă de presă organizată azi despre formaţia giuleşteană şi s-a referit la prestaţiile brigăzilor de arbitri.
"Am încredere că vom duce Rapidul unde i-a fost locul. O să avem grijă să fim bine organizaţi şi să nu repetăm greşelile din ultimii ani", a afirmat Dinu Gheorghe.
Apoi s-a referit la erorile arbitrilor, care ar fi favorabile CFR-ului şi Stelei: "De CFR se tot vorbeşte de cîţiva ani. Steaua e mai nouă în domeniu. Am dori însă ca erorile arbitrilor, chiar şi umane, să fie tratate la fel de către Comisia Centrala a Arbitrilor. Aşa vor dispărea multe dintre acuzaţiile formulate".




0 comentarii:
Trimiteți un comentariu