Craiova vrea să-l direcţioneze pe Cosmin Gîngioveanu (20 de ani) spre Giuleşti în schimbul lui Ionuţ Stancu şi al unei sume de bani.
Rapid ar putea aduce "dublura" lui Cesinha din curtea Universităţii. Cosmin Gîngioveanu i-a enervat pe oficialii olteni după ce şi-a exprimat dorinţa de părăsi Bănia. Surse autorizate susţin că mijlocaşul stînga urmează să fie folosit ca monedă de schimb într-o afacere cu giuleştenii. Adrian Mititelu i-ar fi propus deunăzi internaţionalului de tineret să meargă la Rapid şi urmăreşte să obţină la schimb pe fundaşul stînga Ionuţ Stancu (27 de ani) şi o sumă de bani.
Gîngioveanu se află în acest moment în cantonament cu Universitatea în Austria, la Kaprun, acolo unde au cartierul general şi elevii lui Şumudică. Jucătorul n-ar zice nu unei treceri în tabăra alb-vişinie, însă ar agrea mai mult un transfer în străinătate, unde se pare că a apărut deja pista AEK Atena prin intermediul agentului Florin Manea. Pentru partea stîngă a liniei mediane Rapid îl mai are în vizor şi pe Ciprian Vasilache (26 de ani) de la Ceahlăul.
CV Cosmin Gîngioveanu
20 de ani
Debut în Liga I: 28.05.2005, Dinamo - U Craiova 5-0
În Liga I a jucat la U Craiova şi la FC Vaslui
Are 3 goluri în 61 de partide în campionat
Media notelor în gsp: 5,50
"Ştiu că Gîngioveanu nu mai rămîne la Craiova şi urmează să discutăm în aceste zile, să vedem ce e de făcut"
Florin Manea, impresar




0 comentarii:
Trimiteți un comentariu