joi, 22 aprilie 2010

Suporterul-martor la fractura de femur a lui Neagu: "Sandu Neagu era o povară în Giuleşti!"

Grigore Ţirli, suporterul care a trimis pe mailul Gazetei Sporturilor un reportaj emoţionant despre accidentarea fatală suferită de Sandu Neagu, în Giuleşti, sub privirile sale, este marcat de dispariţia fostei glorii rapidiste.

"Nu o să-i uit privirea"

"Nu credeam că va muri. Mă gîndeam că va fi operat şi îşi va reveni. Din păcate, medicul Rapidului, Marian Dumitru, a avut dreptate cînd a spus imediat după accident că e începutul sfîrşitului pentru Sandu Neagu, fiindcă e putred, şi n-o să reziste operaţiei. Nu o să uit cît voi trăi privirea lui Sandu Neagu din acele momente. Nu scotea nici o vorbă, suferea în el. "Îmi pare rău că n-am putut să merg la înmormîntarea lui Sandu Neagu, fiindcă am fost la serviciu", a precizat pentru gsp.ro fanul de 36 de ani, inspector la BNR.

"A fost ceva ireal, înfiorător. M-a marcat trosnetul femurului şi faptul Sandu Neagu n-a zis nimic, doar a icnit cînd l-am ridicat. Nimeni nu intervenea. Portarul Marinescu a sărit ca un rapidist adevărat, suferea şi el pe margine privind cu colegii lui se antrenează"

"La Bayern Munchen ar fi înţepenit toţi"

Grigore Ţirli, rapidist din tată-fiu, este revoltat de felul cum a fost tratat Sandu Neagu. "Dacă s-ar fi întîmplat un incident similar în timpul antrenamentului lui Bayern Munchen, cu legendele clubului bavarez Uli Honess sau cu Sepp Maier, cred că s-ar fi întrerupt automat curentul nocturnei. Înţepeneau toţi! La Rapid, antrenamentul a mai durat 25 de minute după ce Sandu Neagu îşi fracturase şoldul. Sandu Neagu ar fi trebuit ţinut pe lîngă club pentru a se poza suporterii mai tineri cu el, fiindcă era parte din istoria Rapidului".

"Cred că nu-l mai băga nimeni în seamă pe Sandu Neagu în Giuleşti. Era considerat ca o povară în Giuleşti. Ăsta e adevărul! Nu e în regulă cum sînt tratate fostele glorii rapidiste. Chestiile astea îţi dai peste cap un Univers"

"Copos e rapidist, dar nu e sfătuit cum trebuie"

Grigore Ţirli simte că spiritul Rapidului s-a mai diluat: "Tribuna din Giuleşti e din ce în ce mai puţin educată. Nu mai poţi să mergi la meciuri cu soţia şi cu copii mici. Dar ceea ce mă deranjează cel mai mult este că rapidiştii adevăraţi nu sînt respectaţi. E cert asta! Cum să-i dai afară pe Marin Stelian sau pe Pop de la Centrul de copii şi juniori? Nu se poate aşa ceva! Poate că George Copos nu e sfătuit cum trebuie, fiindcă el de rapidist, e rapidist! Rapid e un club care a trăit de cînd s-a înfiinţat prin forţa suporterilor". Detestă fenomenul ultras: "Ultraşii nu pot fi numiţi suporteri. Ăia se duc la stadion să refuleze, nu ştiu istoria Rapidului".

"Rapid n-a fost un club privilegiat. Ştiu de la amărîtul de tata că pe vremea lui Puiu Ionescu şi Nichi Dumitriu, rapidisştii avea primă de victorie în Giuleşti de 210 lei, iar cei mai scumpi pantofi pe Calea Victoriei costau 190 de le

"Mă deranjează că Rapid a obţinut, după 1990, cele mai mari performanţe cu dinamovişti"

Suporterul mai are un mare of: "Nu sînt ipocrit. Mă deranjează faptul că Rapid a obţinut, după 1990, cele mai mari performanţe cu dinamovişti. Mi-ar fi plăcut să cîştige Nae Manea un campionat sau să fie antrenor Puiu Ionescu. Ce poată să vorbească domnul Taban despre Rapid? Dînsul poate să spună cum arată o balanţă, un bilanţ, cum să eludezi nişte ordonanţe ca să intre în buzunar mai mult ". Grigore Ţirli dezvăluie de ce nu-i are la suflet pe dinamovişti: "Ştiu de la tata că în anii '60-'70, jucătorii dinamovişti îi intimidau pe arbitri în timpul meciurilor ameninţîndu-i că le ia carnetele de şoferi dacă nu-i ajută".

"Nu înţeleg de ce nu sînt aduşi lîngă echipă pianistul Dan Grigore, actorul Mitică Popescu, cei care formează Clubulul Aristocratic Rapid. Inter l-a păstrat pe Fachetti deşi n-a fost mare antrenor, dar cum putea să-l dea afară Moratti cînd ştia ce reprezentat acesta pentru Inter?"

"Am scris în doar 10 minute povestea trimisă pe mailul Gazetei. Eram sub imperiul scenelor trăite alături de Sandu Neagu, unul dintre simbolurile Rapidului. Dacă ar fi trebuit să scriu despre pescuit, n-aş fi putut"

Sandu Neagu (61 de ani) a fost îmnormîntat ieri, la cimitirul Giuleşti Sîrbi, după ce a decedat sîmbătă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în urma unui stop cardio-respiratior. Eroul de la Guadalajara a fost internat miercuri seară, după ce a suferit o fractură de femur în timp ce asista de pe marginea terenului, la antrenamentul Rapidului. Neagu s-a întins după o minge pasată de fiul său cel mic, Roberto (5 ani), a alunecat şi şi-a rupt şoldul.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu