Rapidul a umilit Steaua în numai 45 de minute, a reintrat în cărţile pentru Europa League şi a făcut aproape irealizabil visul roş-albaştrilor pentru un nou titlu.
Poate că e o remarcă facilă, dar Rapidul s-a însufleţit brusc sub aripile îngereşti ale lui Sandu Neagu. Spiritul lui a dirijat atmosfera derbyului cu Steaua, în tribune şi pe gazon, suficient de presant pentru a împinge de la spate trupa giuleşteană către o primă repriză de poveste. Similară, dacă vreţi, cu acele fabuloase 45 de minute ale "naţionalei" din mai '92, cînd Hagi (2), Lupescu (2) şi Balint spulberau triumfal Ţara Galilor cu un 5-0 după numai o jumătate de ceas de joc!
Opera de atunci i-a aparţinut lui Dinu. Acum, tot un dinamovist, Andone, şi-a marcat CV-ul cu o execuţie-blitz comparabilă. Şi-a aşezat echipa într-un 4-2-3-1 respectat ca la carte de Lazăr şi compania. Şi a dat drumul la cîini încă din secunda unu! Grigorie (4) şi Spadacio (5) au încălzit repede careul roş-albastru, pregătind curajos terenul pentru explozia lui Ioniţă.
Puştiul pregătit pentru Bundesliga a aruncat în aer Giuleştiul fremătînd cu o lovitură de cap în dreapta lui Tătăruşanu (7) şi a semnat apoi "dubla" cu sînge rece (17). Între reuşitele atacantului vişiniu, unica străfulgerare a Stelei, cu un penalty obţinut şi transformat de Kapetanos (14), of course!, singurul exemplar viu aseară din curtea lui Stoichiţă.
Cu un cuplu de închizători fără busolă, Ov. Petre - Toja, parcă certaţi cu deposedările ori pasele, oaspeţii s-au înfundat minut cu minut în capcanele fără sfîrşit întinse pe tot terenul de oamenii lui Andone. Pe dreapta, Săpunaru şi Grigorie l-au exasperat pe Petre Marin, iar în flancul stîng Spadacio şi Cesinha s-au simţit ca la o promenadă pe Calea Victoriei. Cel de-al doilea a şi urcat tabela la 3-1 cu un lob scurt peste Tătăruşanu, prelungit apoi în plasă (22), completarea venind de la Marius Constantin, penalty transformat după un fault asupra lui Grigorie.
După pauză, acelaşi joc de-a şoarecele şi pisica. O formaţie a Stelei parcă un pic mai vivace, doiar cît să aibă două încercări anemice la poarta lui Bornescu, prin Arman Karamian (67) şi Stancu (69). Dar şi un RAPID la fel de determinat, punctînd fără milă pentru un 5-1 neverosimil (73), numai bun să dea contur celei mai spectaculoase victorii a Giuleştinei în acest sezon, dar şi celui mai categoric succes al Rapidului asupra Stelei din istorie! Cu dedicaţie specială însă pentru CFR Cluj, care, prin eşecul Stelei, se duce lansat către un nou titlu.
Marius Avram a făcut o singură greşeală de arbitraj. Săpunaru a avut un atac criminal asupra lui Tănase, dar Avram a dictat doar fault, nici măcar cartonaş galben. Reluările TV demonstrează că Săpunaru se duce cu ambele picioare direct pe tibia stelistului, piciorul drept al lui Tănase îndoindu-se sub forţa crampoanelor lui Săpunaru.
Ruşine după 29 de ani!Steaua nu a mai primit 4 goluri în primele 33 de minute ale unui meci de campionat din 1981, cînd a pierdut cu 5-0 la Baia Mare, pe 13 iunie. Interesant e că băimărenii erau ca şi retrogradaţi cu 3 etape înaintea finalului de sezon, iar steliştii sperau la Cupa UEFA. Pînă la urmă, Baia Mare a picat în Liga a II-a, în timp ce echipa din Ghencea a terminat pe 4 şi a ratat calificarea în Europa.
13.06.1981 FC Baia Mare - Steaua 5-0
Au marcat: Buzgău (3, 16, 33), Dragomirescu (27), L. Bălan (85)
FC Baia Mare: Feher - G. Mureşan, Borz, Koler, Hotico - L. Bălan, Tătăran (62 Lenghel), Terheş - Szepi (87 Deac), Buzgău, Dragomirescu. Antrenor: Traian Ivănescu
Steaua: A. Toma - Anghelini, Fl. Marin, Iovan, I. Gheorghe - T. Stoica, G. Balint, Isaia - M. Răducanu, Ad. Ionescu (20 Cernescu), Sertov. Antrenor: Gheorghe Constantin




0 comentarii:
Trimiteți un comentariu