luni, 1 martie 2010

Bergodi nu poate antrena Rapidul, conform regulamentului FRF

Nicolae Manea ia în considerare varianta demisiei din funcţia de antrenor al Rapidului, iar numele lui Cristiano Bergodi este tot mai vehiculat pentru banca tehnică a giuleştenilor.

Antrenorul italian nu poate să ocupe însă postul pe care Nicolae Manea l-ar putea lăsa liber, deoarece a antrenat deja o echipă din Liga I în actuala ediţie de campionat, pe Steaua, şi, conform regulamentului, nu mai are dreptul să pregătească altă formaţie din aceeaşi ligă, în sezonul în curs.

Cristiano Bergodi a mai antrenat Rapidului, în 2007, fiind demis după 10 etape. La Steaua a condus echipa în doar 7 meciuri, 6 în Liga I şi o partidă în Europa League, fiind demis după un întreg scandal cu patronul roş-albaştrilor.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu