miercuri, 27 ianuarie 2010

Copos: "Cîştigăm titlul dacă avem determinare şi viziune"

Principalul acţionar rapidist, George Copos, le promite elevilor lui Nicolae Manea recompense pe măsură dacă se vor califica în Champions League.

- Domnule Copos, cat de aproape sunt Varga si Ilie Iordache de Rapid?
- Manea are un cuvînt important în negocierile cu privire la transferuri, fiindcă el are strategia prin care va realiza obiectivele propuse. Varga şi Iordache sînt prioritatea noastră numărul unu, însă rezultatul negocierilor nu depinde numai de noi.

- Care sînt situaţiile lui Constantin şi Cesinha?
- Marius a fost şi va rămîne al Rapidului. Mi-aş dori ca şi în cazul lui Cesinha să pot spune la fel, dar cu el mai avem cîteva detalii asupra cărora să ajungem la un acord.

- Acum trei luni, aţi afirmat că veţi face tot posibilul să-l aduceţi pe Zicu la Rapid.

- Am avut discuţii preliminare cu oficialii dinamovişti, însă condiţiile pe care le preconizau cei de la Dinamo pentru un asemenea transfer erau cu totul nerealiste, aşa că n-am mai putut avansa cu negocierile.

- De cine sau de ce va temeţi cel mai mult în lupta pentru titlu?

- Totul este să avem determinare şi viziune. Atît! Dacă mă tem de ceva, mă tem de lipsa acestor două ingrediente ale succesului: determinare şi viziune.

- Cîţi bani vor vor primi jucătorii dacă Rapid se califică în Champions League?
- În primul rînd, UEFA nu ne dă pur şi simplu un sac cu bani ca răsplată pentru calificare, sac pe care să-l împărţim între noi. Calificarea va aduce, bineînţeles, şi avantaje materiale pe măsură pentru cei care au cucerit-o.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu