joi, 19 noiembrie 2009

Mari probleme de lot şi în tabăra alb-vişinie înaintea partidei cu Gaz Metan

Rapid are serioase probleme de lot înainte întîlnirii de vineri, din Giuleşti, cu Gaz Metan Mediaş. Fie că au acuzat simptome de răceală, fie că nu s-au refăcut după accidentări, antrenorul Nicolae Manea va fi nevoit să facă mai multe schimbări în echipă, faţă de etapa precedentă.

"Patru jucători au avut probleme de sănătate, au contactat o răceală şi am reuşit să recuperăm doar trei dintre ei: Constantin, Marinescu şi Buga se simt mai bine, sper să poată juca. În schimb, Iordache este încă destul de rău şi nu voi putea conta pe el. Mai avem probleme cu Ioniţă şi Herea, primul s-a accidentat la naţionala de tineret, iar Herea e în continuare sub tratament pentru problemele la spate şi sigur nu voi putea conta pe el vineri. Sper să-l putem recupera pe Bozovici. Ricardo Fernandes este mai bine, a avut un program special pentru a intra în pregătirea normală alături de restul grupului", a spus Manea în cadrul unei conferinţe de presă.

De cealaltă parte, Gaz Metan nu va putea conta pe: Zarko Markovici, Karel Kratochvil, ambii fiind accidentaţi. Pe lîngă cei doi, Pustai nu se va putea baza în Giuleşti nici pe Silvăşan, care este suspendat din cauza cumului de cartonaşe galbene, dar nici pe Bud, Boaru şi Kubala, care sînt răciţi, în timp ce Nohai acuză dureri la genunchi.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu