Viorel Hizo şi-a reziliat astăzi contractul pe care-l avea ca antrenor principal cu Rapid. Tehnicianul a decis să părăsească echipa din Giuleşti după eliminarea din Cupa României, pentru că era unul dintre obiectivele sale personale la Rapid.
"Îmi pare rău că am plecat de la Rapid, dar, din păcate, mi-am încheiat misiunea, sînt dezamăgit pentru eliminarea din Cupa României. Nu-mi putea impune nimeni nici un obiectiv la lotul pe care-l aveam, dar a fost obiectivul meu să cîştig această competiţie. Nu i-am lăsat într-un moment greu, din contră erau pe locul 3 în campionat! A trebuit să fie cineva răspunzător pentru rezultatul de la Mioveni, aşa că am luat decizia de a pleca de la club.
Am avut mai multe discuţii cu domnul Copos, dar şi cu domnul Taban, care au încercat să mă convingă să rămîn la echipă, dar eu nu mai pot. Sînt multe probleme peste care am trecut, nu pot să fiu eu cel care răspunde de tot şi trebuie să facă totul pe toate planurile la echipă. Nu vreau şi nu cred că o să mă răzgîndesc, pentru că am luat o decizie. Am demisionat joi seară, atunci cînd l-am anunţat pe domnul Copos că nu mai pot rămîne la Rapid!
Am şi eu unele principii, orgolii şi am fost deranjat de multe în ultima perioadă cînd echipa mergea bine şi am fost criticat. Nu sînt antrenorul care să aibă 30 de meciuri în prima divizie, sînt sute de meciuri pe care le-am condus, dar asta e viaţa. Mergem mai departe, eu cu regretul că n-am putut să-mi îndeplinesc unul din obiectivele cu care am pornit la drum! Am mai discutat cu domnul Copos, dar nu mai vreau să rămîn. Mi-am reziliat contractul, o să merg acasă la Sibiu pentru că vreau să stau liniştit cîteva zile, vom vedea ce va urma!", a spus Hizo.




0 comentarii:
Trimiteți un comentariu