sâmbătă, 7 noiembrie 2009

E oficial! 400 de rapidişti la meciul de duminică, din Ştefan cel Mare!

La şedinţa tehnică înaintea meciului din acest weekend dintre Dinamo şi Rapid au participat oficialii celor două cluburi, reprezentaţii Jandameriei Bucureşti, ai Poliţiei Rutiere, dar şi ai firmei de pază care asigură liniştea publică pe stadionul Dinamo.

La acest meci vor participa 600 de jandarmi din partea Jandarmeriei Bucureşti şi peste 200 de agenţi de pază ai firmei de securitate.

"Partida este considerată ca fiind una cu un grad ridicat de risc din cauza rivalităţii tradiţionale şi a poziţiei din clasament. Vom interveni să luăm orice măsură, chiar să oprim meciul atunci când este pusă în pericol viaţa cuiva. Galeria Rapidului va fi aşteptată în zona spitalului Grigore Alexandrescu, unde se va face o primă selecţie a suporterilor care au bilete. De aici se va merge în grupuri mai mici spre stadion, astfel încît să nu se amestece grupuri de galerii diferite, iar traficul pe Şoseaua Ştefan cel Mare va fi restricţionat pentru perioade scurte de timp", a declarat Gavrilă Pop, directorul Jandarmeriei Bucuresti.

Astfel, 400 de suporteri ai Rapidului îşi vor putea achiziţiona tichete la preţul de 10 lei. De asemenea, membrii galeriei rapidiste vor avea acces cu bannere, steaguri, tobe, fulare, dar şi bannere pentru gard. Toată recuzita galeriei va fi verificată la ora 18:00 de către observatorul partidei delegat din partea LPF, dar şi de către reprezentaţii firmei de pază de la clubul Dinamo.

Aceştia au discutat aproximativ o oră şi, în urma întînirii de astăzi, meciul din etapa a 13-a este unul cu GRAD MARE DE RISC! Suporterii rapidişti vor fi însoţiţi pe durata deplasării spre Ştefan cel Mare de grupuri de jandarmi. Tot astăzi cele două cluburi s-au înţeles asupra numărului de bilete pe care le va primi galeria alb-vişinie.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu