Bornescu a salvat Rapidul de la eşec în marele derby din Ghencea. Rapid n-a jucat aseară mai prost decît etapa trecută, cînd a pierdut acasă, 1-4 cu CFR Cluj.
Diferenţa a fost, însă, că în locul lui Marinescu între buturi a apărut Mircea Bornescu, legitimat chiar înaintea partidei, spre nemulţumirea oficialilor din Ghencea. De ce le-a fost frică steliştilor de aia n-au scăpat. Portarul de 29 de ani s-a evidenţiat prin cîteva intervenţi salvatoare, în special în repriza secundă, cînd gazdele au dominat categoric. Chiar şi la golul primit a avut un reflex incredibil, Dayro Moreno învingîndu-l abia din a doua încercare, cu un şut puternic din apropiere, sub transversală.




0 comentarii:
Trimiteți un comentariu