George Copos este nemulţumit de hotărîrea Comisiei de Disciplină, conform căreia meciul Steaua - Rapid se va disputa cu porţile închise. Patronul giuleştenilor îi asigură pe fanii alb-vişinii că va face tot posibilul pentru ca ei să poată fi pe stadion la meciul din etapa a 11-a
"E rău pentru Rapid că acest meci cu Steaua se va juca fără spectatori. Dar noi ne vom documenta, vom studia atent prevederile FIFA şi UEFA. Am observat că în competiţiile internaţionale, la meciurile cu porţile închise, suporterii formaţiei oaspete au dreptul să intre pe stadion. De aceea noi vom insista pentru ca acest regulament să fie aplicat şi în campionatul intern. Vom solicita în scris LPF şi FRF ca suporterii rapidişti să poată intra la meciul cu Steaua. Aşa ar fi corect, ca fanii rapidişti să intre pe stadion. Noi, conducerea clubului, va trebui să luptăm pentru suporterii Rapidului. Ei nu au absolut nici o vină în toată această discuţie. Ei au fost la toate meciurile Rapidului din deplasare, cîte 500-700-1.000, au fost mereu. Au făcut eforturi financiare, au pierdut nopţi şi zile pe tren pentru a susţine echipa, aşa că acum trebuie să luptăm pentru ei", a declarat Copos, conform Mediafax.




0 comentarii:
Trimiteți un comentariu